Rodica Anghelescu - Lăutar cu plete dalbe

LĂUTAR CU PLETE DALBE

– Lăutar cu plete dalbe, tot mai tânăr îmi
apari;

Dacă berea curge-n halbe la Matilda-n Grădinari.

Când mă uit în sânul ei, tu mă urmăreşti,
ţigane?

Din arcuş îţi ies scânteii, iar pe faţă ai
broboane…

Văd în ochii tăi săgeți: mă urăşti, ce e cu
tine!...

Înţeleg să mi-o admiri, dar nu văd ce ai cu
mine?

– Pe Matilda ce-o-iubești, am avut-o ca
nevastă;

Boierule, de-o răpeşti, mă arunc de la
fereastră!

Am pierdut-o într-o noapte: un pariu
nenorocit...

Iar crâșmarul, măi nepoate, zarurile-a
măsluit.

– Hei scripcare, nu
mai cânți! Nu de asta te plătesc?

Dacă iar mă scoți
din minți, jur: de tine mă lipsesc!

A venit spre noi,
Matilda, fața-n flăcări îi ardea...

Bietul om plângea
pe scripcă și din gură îngâna:

– Cine-n lume-i blestemat, nu trăiește,
chinuiește:

O copilă am lăsat, Dumnezeu mă pedepsește!...

Chinului n-am rezistat, și-am plecat în
lumea largă...

Pe Matilda am lăsat: sufeream că mi-a fost
dragă!

Pe scripcar nu l-am uitat, îmi apare-n gând
mereu...

Soartă, știu, m-ai blestemat să sufăr de dor
și eu.

POVESTEA LUI PRICHINDEL ȘI A MATILDEI

        Această
poveste, destul de tristă, s-a petrecut 
în urmă cu peste 100 de ani... în zona Văcăreștilor, GRĂDINARI, sub
Dealul Piscului (locul unde în 1913  a
văzut lumina zilei Măiastra cântecului popular, MARIA TĂNASE, „Zâna mea cea
bună” care m-a îndrumat să scriu, să cânt şi să compun , link Ne
vedem la Tg. Jiu https://youtu.be/97LNuzjsb2s), într-o
cârciumă care purta numele „LA MANDRAVELA” unde pe timpuri se distrau șuții,
geambașii, chrigii, negustorii, (vezi unele pasaje în romanul „GROAPA” de Eugen
Barbu).

În această cârciumă cânta la
scripcă, renumitul Prichindel, iar
Matilda (nevastă-sa) servea clienții la masă, iar când avea poftă cânta melodii
de petrecere, sporindu-și câștigul prin bacșiurile care le primea. Crâșmarul
Gheorghe Dinescu l-a provocat pe scripcarul Prichindel (soțul Matildei) la o
partidă de zaruri. Muzicantul, care era ciupit bine de aburii băuturii, a
pierdut-o pe Matilda la „un pariu
nenorocit”, dar focoasa țigăncușă (mult mai tânără decât soţul ei)  l-a rugat pe conu Gogu (Gicu îi spunea ea
când îl giugiulea) să-l lase pe scripcarul Prichindel ca  să cânte în crâșmă (ca drept pedeapsă pentru
nesăbuinţa lui). Cred că aveam în jur de 6 anișori când tata, ILIE VOICAN mi
l-a arătat în crâșmă pe nenea Prichindel, care albise și semăna izbitor de mult
(cei care-și aduc aminte de un mare maestru al fluierului și cavalului) nene
Marin Chisăr, și tot cam pe atunci mi-a spus adevărta tragedie pe care o trăia moșulică.

        Matilda
se iubea cu un avocățel (pe care-l alinta „poetul meu drag”) iar petrecăreţii
îl strigau „Gargară”. Se dădea scriitor, făcea pe artistul îndrăgostit lulea,
dar când a auzit că Matilda a fost soția lui Prichindel... n-a mai călcat prin
locul blestemat.

Îmi pare rău că nu am văzut-o pe
Matilda, care se retrăsese din activitate și nu mai muncea la crâșma conului Gogu,
fiindcă de foarte multe ori treceam prin fața cârciumioarei, când mergeam în
Grădinari la dmnul Ion Coandă, tatăl Mariei Tănase și la nenea Fraz Tănase ,
fratele „Zânei mele cea bună”; vezi „Maria
Tănase spune: iubește cât ești pe lume!”

Sper ca această romanță „Lăutar cu plete dalbe” să fie cântată
la Festivalul „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și să se bucure de suces, ca
să le amintească iubitorilor de romanțe cum se distrau și sufereau din iubire
înaintașii noștri.

                       Marin Voican Ghioroiu