Lui Ciprian Porumbescu
baladă-omagiu scrisă şi interpretată de Marin Voican-Ghioroiu
LUI CIPRIAN PORUMBESCU
EU: Coboară noapte peste sat,
Balada, cu dor nesecat,
Cântă tril înaripat...
Codrilor și munților
Tuturor românilor...
D.V. Cântă Balada de dor,
Plânge cu glas de izvor
Pe sub coama brazilor,
Prin văiile munţilor...
Şi se stinge de durere
Ca Luna, pe cer, când piere.
Tremură ca frunza-n vânt,
Suspin îi e glasul sfânt.
EU - Munţilor, la fiii mei… Bis:
Dă-le casă-n codrii tăi!…
Pe cărări lângă izvoare,
În poieni fermecătoare.
Lângă turma de mioare,
D.V. Balada, fată de munte,
Cu diademă pe frunte,
Ne-aduce zile-nsorite
Peste pajişti-nflorite,
Printre cetene rărite,
Se roagă la munţii-nalţi,
Grijă să aibă de fraţi.
EU Munţilor, din stei de piatră… Bis:
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,
D.V. Balada, fată de munte,
Duce oile cornute
La izvoare să le-adape,
Lângă ea le ţine-aproape
Şi grăieşte munţilor
Prietenii românilor...
EU Munţilor, din stei de piatră… Bis:
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,
D.V. Cântă Balada şi plânge,
Inima din piept se stinge
De tristeţe şi durere –
N-are nici-o mângâiere...
Toţi voinicii au plecat
În războiul blestemat.
EU Munţilor, părinţi cu dor, Bis:
Prietenii românilor,
Fraților, să mi-i păziţi,
De necazuri să-i feriţi,
Să trăiască fericiți!
D.V. Balada cântă şi spune:
- Doamne, m-ai lăsat pe lume
Să stau strajă munţilor,
Ca să le cânt codrilor,
Să doinesc lângă izvor –
La lumina stelelor…
EU Munţilor, prietenii mei… Bis:
Să-mi-aveţi grijă de ei,
Că sunt fiii mei iubiţi,
Sunt românii cei vestiţi,
Cu Dreptatea-s logodiţi.
D.V. Într-o toamnă cu mult soare,
Când vântul suflă răcoare,
Cu nostalgie întreabă:
EU - Unde eşti, tu, soră dragă,
Baladă, fată cu dor,
Dragostea românilor?
D.V. - Sus pe munte, la izvor,
Cântă cu alean şi dor
Tuturor românilor...
Trei rîndunele-i răspund
Rămase-n urmă de cârd.
Cu Balada ele-au stat
S-o asculte pe-nserat,
Fată mândră cu mult dor –
Dragostea românilor.
Balada strigă şi plânge,
De durere mi se frânge,
Tremură ca frunza-n vânt
Murmură din glasu-i sfânt.
.....................................
EU Lăuta suspină,-ntreabă,
Dragă surioară, dragă!
Unde stai, cine-i cu tine,
Vorbe bune cine-ţi spune?
Că de când ne-am despărţit,
Glasul tău nepreţuit!…
Îl ascult, îl cânt şi plâng;
Aş vrea-n braţe să te strâng,
Să rămânem împreună...
Dragă surioară, bună!
Tot românul te ascultă...
Vino şi să facem nuntă,
Strai regal să porţi, iubită, Bis:
Să fii în veci fericită!
sursa foto: internet
montaj şi prelucrare video: Ioan Muntean
